Partida dintre cele două formații a început echilibrat, echipa gazdă dominând totuși din punct de vedere al posesiei. Prima ocazie a meciului a venit în minutul 2 al partidei, rezultatul unui corner. După scânteia de la începutul mecului, jocul s-a calmat, iar giurgiuvenii au împins jocul spre poarta lui Caparco, însă fără rezultate. Dar nu pentru mult timp. Peste doar un minut (”16), Maranhao a trimis o pasă către vârful Fatai, care a respins balonul spre Seto. Japonezul nu a stat pe gânduri și a șutat din prima, pe jos, către colțul lung al porții oaspeților.
La 0-1, ieșenii au reacționat imediat. De pe banda dreaptă, Voicu a centrat spre Pălimaru, care a trimis puternic cu capul spre poarta lui Lung Jr. dar portarul giurgiuvenilor a fost pe poziții și a reușit să atingă mingea destul încât să o devieze în bara transversală. Treptat, Astra a devenit din nou stăpână pe joc, și și-a creat o nouă ocazie prin Fatai, care a trimis cu capul, direct în portarul oaspeților. Deși erau conduși pe tabelă, ieșenii nu au cedat. În minutul 29 al partidei, brazilianul Wesley a combinat excelent cu Pălimaru, care nu a reușit să îl învingă pe Lung, fundașii giurgiuveni intervenind la timp. Singurul rezultat al fazei a fost un corner.
A doua reușită a partidei a venit în minutul 40 al partidei de pe arena din Giurgiu. După o pasă a lui Cristescu, nigerianul Fatai a transformat printr-un șut cu latul din marginea careului de 6 metri. Astra avea 2-0 pe tabelă, scor cu care cele două formații intrau la vestiare.
Iașiul contraatacă
Pe lângă aprinderea nocturnei, repriza secundă a partidei de pe arena din Giurgiu a mai fost martoră a două schimbări. Oaspeții i-au trimis în teren pe Novac și Dedu, în detrimentul celor doi închizători din prima repriză: Crețu, respectiv Olah.
Conduși pe tabela de scor, elevii tehnicianului Marius Lăcătuș au încercat să revină în joc, dar, deși au avut posesia în primele zece minute ale reprizei secunde, nu au reușit să îl pună la încercare pe portarul echipei adverse. În pofida acestui aspect, introducerea lui Novac și Dedu în joc a schimbat complet fața echipei din Iași, care a părut mult mai sigură la mijlocul terenului, lucru ce avea să fie fructificat în minutul 64 al partidei.
Ieșenii au înscris golul de 2-1 prin fundașul central Munteanu, și, astfel, au revenit în joc pe arena din Giurgiu. Dar, deși au presat pentru un rezultat de egalitate, nu s-au apropiat prea periculos de poarta Astrei, singurul eveniment notabil din final fiind un șut pe poartă din partea Astrei, cu mijlocașul Seto în rol de finalizator. În ciuda victoriei, trupa lui Isăilă nu poate fi mulțumită decât de punctele câștigate, în perspectiva play-off-ului Europa League semnalele nefiind încurajatoare.
Articol scris de Emanuel Ivan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER